Cand alegi melodia pentru dansul mirilor trebuie sa te asiguri ca mesajul acelei piese este in acord cu evenimentul. Asadar, pe prima treapta a podiumului se claseaza melodiile de dragoste. Pentru ca o melodie de dragoste nu trebuie neaparat sa aiba un ritm foarte lent, coregrafii de la First Dance Studio considera ca o alegere potrivita este piesa “Everything” a lui Michael Buble. Iata si de ce:
Aceasta piesa are un ritm interpretabil si deci, in functie de abilitatile cuplului si de timpul avut la dispozitie pentru invatarea unei coregrafii, dansurile care i se pot asocia sunt: Rumba (lent, supranumit “dansul iubirii” in dansul sportiv), Cha-Cha (mai alert, sacadat, vesel), Blues (lent, marcheaza starea de spirit), Slowfox (lent, elegant, cu pozitie fixa a bratelor). Si astfel este foarte mica probabilitatea ca doua perechi sa aiba aceeasi coregrafie la dansul mirilor. Mai mult decat atat, se poate ca unui cuplu sa i se potriveasca cel putin doua dansuri din cele mentionate. Deci daca se alege aceasta piesa, nu mai este nevoie sa se apeleze la varianta unui colaj de melodii. Asa cum a fost cazul cuplului de miri First Dance Studio, Alexandra si Tibi:
Dansul Mirilor- Alexandra & Tibi
Cum se alege dansul potrivit pentru aceasta piesa?
Prin invatarea pasilor de baza la fiecare dintre dansurile enumerate anterior si executarea acestora pe melodie. Odata parcursa aceasta etapa, cea mai simpla metoda de a alege dansul potrivit este metoda eliminarii, prin raspunsul la intrebarile: “Care pasi nu ne plac sau sunt prea dificili?”, “Care pasi nu se potrivesc cu personalitatea noastra?” si “Care pasi ii putem face cu rochia de mireasa, pantofii si costumul ales?”.
De exemplu, daca dansurile preferate ar fi Rumba si Blues, se poate crea o succesiune de figuri cu pasi de baza si “elemente de show”. Pentru a retine cel mai usor numaratoarea pasilor si ordinea figurilor se vor avea in vedere versurile melodiei si schimbarile de fraza muzicala.
O secventa de coregrafie pe aceasta melodie, in functie de versuri ar putea fi: primul vers, “You’re a falling star”, poate fi asociat “elementului de show” in care mireasa se lasa pe spate, continuand apoi cu o departare de mire, pe “You’re the get away car”. Dupa revenirea in pozitie apropiata, se poate trece la pasi de baza Rumba, pe o linie, pe versul “You’re the line in the sand” etc.
Totusi, urmand minutios structura de mai sus se va ajunge la o coregrafie destul de complicata datorita numarului mare de elemente pe fiecare vers. Daca nu se doreste acest lucru, cel mai simplu e sa se tina cont de schimbarile frazelor muzicale ori – si mai facil – doar de trecerile de la strofa la refren si viceversa. Astfel, pe parcursul strofelor se pot face pasi si figuri de baza, pe refren. Intre acele figuri, la treceri, se pot adauga “elemente de show”.
Ce ziceti? Voi ati alege aceasta melodie pentru un dans memorabil?
Credit foto: Andrei Photography
Credit video: Ion Marin