Mireasa anului 2020

Minimalism, sustenabilitate și detalii personalizate. Acestea sunt tendințele anului în materie de nunți, iar designerii și creatorii români nu fac excepție când vine vorba de noile colecții dedicate celor care se căsătoresc anul acesta. Iată ce se poartă în 2020 și cum poți avea nunta aceea despre care se va vorbi tot anul:

SARTO costume de gală

targ creativ mireasa made in ro

Rochia de mireasă – albul pur dispare din tendințe

Spre deosebire de anii trecuți, 2020 vine cu o regulă nouă: se poartă orice croială, atât timp cât este adaptată siluetei, stilului, personalității miresei și locației nunții. A-line, sirenă, prințesă, salopetă, asimetrică, scurtă – toate sunt permise. Importante sunt materialele – naturale – și detaliile.

mireasa anului 2020

Rochia de mireasă vine cu detalii precum maneci bufante, rochie din două piese, crăpături pe picior, dantelă transformată, joacă a țesăturilor sub forme feminine ce urmează linia corpului sau scot în evidență cele mai interesante atuuri ale femeii. Materialele folosite sunt țesături cât mai naturale, sustenabile, în funcție de personalitatea ei, se caută modele minimaliste sau couture… Albul pur se transformă în alb translucid sau chiar nude, în timp ce unele mirese, mai nonconformiste, merg spre nuanțe prăfuite chiar de gri, bej, mov sau dusty aqua blue, spune Nicole Enea, designer de rochii de mireasă care își va expune cele mai noi creații în acest weekend la Târgul Mireasa Made in Ro, de la Hotel Sheraton.

Miresele care aleg să renunțe la alb trebuie să fie foarte atente la nunța care le va defini apariția în ziua cea mare. Potrivit designerilor, culorile se aleg în funcție de pielea clientei, de culoarea ochilor, a părului, dar de cele mai multe ori, atitudinea și personalitatea miresei au cuvântul final.

Partea de culoare a rochiei este foarte importantă, designerul întotdeauna te va ajuta să-ți imaginezi straturi de culoare, te va ajuta practic să-ți dai seama cum va fi rochia la final. Personal, vopsesc țesăturile naturale, îmi place foarte mult ideea de unicitate. Îmi plac nuanțele prăfuite, la fel cum îmi plac texturile speciale, a mai precizat Nicole Enea.

targ creativ nunta

Înainte de a începe să vizitezi atelierele designerilor este important să le vezi creațiile, stilul, să te imaginezi purtându-le rochiile. Acordă-ți 4-5 luni pentru a avea la final rochia perfectă, care poate implica inclusiv comandarea unor materiale speciale. Pentru că, dincolo de orice tendință, stilul fiecărei persoane este important, definitoriu în alegerea rochiei. Iar designerul este acolo pentru a ghida în a face alegerea care te va face fericită, a menționat designerul Luminița Ungureanu – Style Up.

Detalii care definesc mireasa anului 2020

Dacă rochia este pentru cele mai multe mirese primul lucru asupra căruia se decid, pantofii, verighetele, machiajul și coafura sunt detaliile care îi completează ținuta și o definesc. Astfel, dacă până acum miresele alegeau pantofi stiletto, alegerile din ultimii ani s-au diversificat. Miresele anului 2020 se indreaptă și către pantofi cu toc pătrat, aleg teniși pictați ori aleg pantofi care contrastează cromatic cu rochia sau se asortează cu buchetul și alte elemente din tematica nunții.

Avem cliente care își doresc să-și personalizeze încălțămintea cu data nunții, cu numele, cu anumite detalii care caracterizează relația mirilor. Dar avem și cliente care renunța la albul clasic și doresc pantofi bleu, roz – în nuanțe pastelate – sau culori mai indrăznețe precum verde, turquoise – care contrastează cu rochia. Altele își doresc aplicații cu perle sau inserții cromatice complementare costumului soțului. Cu siguranță alegerile sunt în 2020 mai diversificate, mai îndrăznețe și mai sofisticate, a precizat Anca Tănase, designer Ancolette și organizatorul târgului Mireasa Made in Ro.

mireasa made in ro

Inspirație din natură și elemente prețioase

Invitațiile, mărturiile poartă și ele în 2020 amprenta naturalului, inspirația de natură botanică. Flori stilizate în acuarelă, fire prețioase, hârtie reciclabilă, invitații caligrafiate sau mărturii – terarii, ori obiecte de décor din lemn pictat sunt câteva dintre ideile pe care creatorii și artizanii români le propun pentru nunta anului 2020 la Mireasa Made in Ro.

Deși aceste printuri pentru invitații nu sunt noi, ele sunt prezente în continuare în tendințe însă iau o nouă formă: totul este mult mai grafic și mai simplu, cu o eleganță aparte. Merg perfect cu hârtii și cartoane reciclate, de bumbac etc. Elementele florale “pictate” sunt combinate cu texturi de marmură și accente aurii, iar plicul translucid transformă o invitație obișnuită în una cu totul aparte, a explicat Adina Elena Dublea, de la Creative Corner, furnizor de invitații.

invitatii inspiratie botanica

În 2020 scrisul de mână este tot mai apreciat. Invitația este cât mai simplă, dar capătă un aer special prin stilul caligrafic care te duce în zona de poveste, dând un aer sofisticat, special, unic, a precizat Corina Stavarache, de la Literalmente94.

mireasa anului 2020 2

Atunci când își organizează nunta, mirii pun accent tot mai mult pe calitate și pe review-uri atunci când își aleg furnizorii. Noi propunem vizitatorilor un eveniment în ideea de slow wedding, ca să facem o paralelă cu conceptul slow fashion, un loc unde designerii și creatorii pun accent pe emoție, pe stil personal, astfel încât amintirea nunții și a organizării acesteia să fie una cât mai aproape de perfecțiune, a mai precizat Anca Tănase, organizatorul târgului Mireasa Made in Ro care are loc in acest weekend la Hotel Sheraton.

Dacă vei fi mireasă în acest an, atunci nu ar trebui să ratezi primul târg dedicat 100% designerilor și creatorilor români. La Mireasa Made in Ro ( 8-9 februarie, Hotel Sheraton, București), vin 40 de branduri creative care te vor ajuta să ai nunta la care ai visat mereu.