Cununia religioasa, una din cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe reprezinta unirea destinelor a doi tineri in fata lui Dumnezeu. Este cel mai inaltator si emotionant moment din viata mirilor!
Pentru noi, acesta parte a nuntii este foarte importanta, pentru ca suntem martorii sfintirii relatiei mirilor, dar mai ales pentru ca putem crea amintiri frumoase pentru ei si pentru urmatoarele generatii.
Oficierea cununiei religioase este unul din momentele zilei in care ne place sa fotografiem in stil fotojurnalistic si vrem sa fim cat mai putin observati astfel incat lucrurile sa se desfasoare cat mai natural.
Pentru a acoperi cat mai multe unghiuri si pentru a surpride cat mai frumos momentele din timpul ceremoniei religioase, in biserica vom fi doi fotografi. Astfel, de exemplu, cand intra mirii in biserica, daca exista balcon unde poate urca unul dintre noi, acolo unde de obicei sta corul bisericii, vom fotografia din doua unghiuri.
Mereu ne dorim sa spunem o poveste cat mai frumoasa si fiecare ritual este important pentru noi, dar in acelasi timp suntem atenti si la emotiile rudelor si prietenilor.
Nu intotdeauna am fost martorii acestui eveniment in incinta bisericii, ci l-am fotografiat si pe plaja! Acolo unde valurile se izbeau de tarm, unde pescarusii inganau cuvintele inaltatoare ale preotilor, nisipul ne mangaia talpile, altar a devenit chiar marea! Este adevarat ca intr-un asa decor si tinuta mirilor trebuie sa fie una lejera si de data asta vantul, soarele si nisipul sunt factori importanti ce trebuie luati in calcul pentru noi ca fotografi!
Intotdeauna am considerat ca lumina este totul pentru o sedinta foto reusita! De foarte multe ori am avut miri care ne-au intrebat cum vom face fotografiile in biserica pentru ca ai au ales o biserica foarte intunecata.
Pentru astfel de situatii, unde singura lumina vine de la candelabrul care se afla chiar deasupra mirilor si care invaluie ochii in umbra, adaugam cateva lumini pozitionate cat mai discret incat sa nu incurce dar sa ne ajute sa obtinem fotografii intr-o lumina mult mai buna.
Nu intram in prea multe detalii tehnice, dar noi spunem ca “daca lumina este proasta, nu ajuta cu nimic daca ridicam ISO, lumina tot proasta va fi”.
Momentele cheie ale cununiei religioase cum ar fi asezarea cununiilor pe capul mirilor, atunci cand preotul spune “se uneste robul lui Dumnezeu… cu roaba lui Dumnezeu…”, citirea Evangheliei sfantului Apostol Pavel, dansul ritual de bucurie cunoscut ca Isaia (atunci cand se inconjoara masa de catre preoti, miri si nasi), dar si depunerea cununiilor spre Sfanta Evanghelie urmata de sarutatul mainilor nasilor de catre miri, toate acestea sunt atent urmarite si prinse din cele mai bune unghiuri.
Cununia religioasa este un moment foarte emotionant. Toate etapele mentionate mai sus nu sunt deloc intamplatoare. Ele alcatuiesc un intreg scenariu pentru a pune pe temelii sfinta legatura a mirilor. Noi urmarim fiecare moment si construim cu fotografii fiecare pas parcurs astfel incat peste ani toate aceste momente sa ramana cat mai vii pentru privitorii albumului de nunta.
Pe cat este de emotionant, pe atat este de fericit momentul cununiei si astfel le recomandam mirilor sa fie veseli si mai ales zambitori in timpul slujbei. Surasul si fericirea din ochii lor vor fi in albumul de nunta pentru totdeauna.
Ne-am obisnuit sa montam si sa strangem foarte rapid stative, blitz-uri si umbrele astfel incat sa nu pierdem timp pretios inaintea slujbei, dar si dupa, cand toata lumea isi doreste fotografii cu mirii. Nu stam prea mult pentru a gasi o zona frumoasa in apropierea bisericii, ci ne bucuram de fiecare raza de soare si zona cu verdeata pentru ca cei prezenti sa ramana cu amintiri frumoase.
Pentru cei care nu au citit articolul nostru anterior, dupa fiecare nunta, la doua zile, facem un rezumat cu fotografiile care noua ne plac mai mult. Astfel, ne dorim ca si fotografiile de la ritualul religios sa arate cat mai bine direct din camera.