Noua ne plac mult de tot nuntile frumoase. Nuntile reusite. Dar ce inseamna “frumos” si “reusit”? Pai asta depinde de gusturile fiecaruia, nu? Ok, ne plac nuntile organziate cu bun gust, in care decorul e minunat, in care detaliile sunt pregatite cu atentie, insa cel mai si cel mai mult ne plac nuntile cu personalitate. Cele in care transpare din plin sufletul si caracterul mirilor, nuntile croite pentru EI, fara un “croi” generic, potrivit oricui altcuiva. Iar fiindca cele din urma sunt mai putine, ne putem referi la ele ca fiind altfel. Deosebite. Originale. Pot fi ele pe gustul oricui? Desigur ca nu. Conteaza asta? Iarasi nu – tocmai fiindca sunt mulate pe acei miri, li se potrivesc lor si ii reprezinta. Iar asta nu e pentru oricine. Bravo lor pentru curajul de a trece peste conveniente, peste “ce zice lumea” si pentru a-si fi urmat visul. In fond, fiecare viseaza la “ziua cea mare” in felul sau, fiecare are dreptul la propriul vis, iar cand visam, cu siguranta nu visam cum vine o matusa sa ne spuna ca nu asa se face ci altcumva!
Ei bine, o fi o coincidenta sau nu, dar nunta de azi e… tot o nunta de fotografi! Or fi avand fotografii ceva gena responsabila cu creativitatea si originalitatea in ceea ce priveste organizarea unei nunti? Nu stim, ramane sa descopere asta renumitii cercetatori britanici. Pana una alta, ii lasam pe Gina si pe Gabi sa ne povesteasca cate ceva despre singura nunta de care avem noi stiinta in care mirii au intrat pe motocicleta in sala de nunta! Cuvintele miresei sunt ilustrate de fotografiile geniale de la Jambor, care ne spun si ei vreo doua vorbe despre nunta asta. Cum insa e o poveste nu doar deosebita ci si lunga, am impartit-o in doua, asa ca pana saptamana viitoare, iata prima parte:
In primul rand, a existat o cerere in casatorie? Cine a cerut pe cine? :)
A existat cea mai frumoasa cerere in casatorie! Gabi m-a cerut, si nu oricum, dupa cum va puteti imagina. Eu eram racita, cu febra, deci nu in deplinatatea abilitatilor de a prevede un asemenea plan elaborat. Cu o saptamana inainte o prietena imi spunea ca implineste 8 ani de casatorie si ca ne invita pe noi si pe alti doi prieteni in Sighisoara, la Casa Cositorarului, un local care ne place foarte mult, sa sarbatorim. Gabi tinea mortis sa mergem. Privind in urma, imi dau seama ca in ziua cu pricina, 11 februarie 2011, el era foarte agitat si isi luase pe el o camasa pe care niciodata nu o tine inchisa. Nici asta nu mi s-a parut ciudat. Am plecat catre Sighisoara (din Medias), urmand sa ne intalnim acolo cu cele doua cupluri. Eu eram cu servetele dupa mine, tusind, fiind parca in alta dimensiune. Ne-am asezat la masa la care mereu ma asezam cu Gabi cand mergeam acolo, iar Daniela, cea care „sarbatorea” cei 8 ani de casatorie (care urmau sa se implineasca abia peste cateva luni), a pus o camera video… cam pe mine. Ea a zis ca vrea sa ii faca o surpriza lui Florin (pe care l-a trimis dupa tigari impreuna cu celalalt prieten) si vrea sa ii surprinda expresia fetei. A venim un moment in care eu eram foarte fascinata de aranjamentul de pe masa si eram concentrata sa imi dau seama cum fusese facut. Atunci toți si-au dat jos hainele, dupa cateva insistente de-ale lui Gabi. Privirea mea s-a oprit asupra tricoului Danielei, care era foarte mare pentru statura ei delicata, pe care scria, alb pe negru, „sa”. Am intrebat-o ce se intampla cu tricoul ei si ce inseamna „sa”-ul acela, la care ea mi-a facut semn sa citesc mai de la dreapta ei. Atunci a inceput sa se lege tot… „Vrei… sa… te… mariti… cu mine?”
Raspunsul meu imediat a fost „sa mori tu!”, dupa care am izbucnit intr-un plans cu ras, asa de vreo un sfert de ora, timp in care ei erau foarte emotionati, Gabi ma tinea in brate, murind de nerabdare. Dupa ce mi-am mai revenit, a scos si o cutiuta in care era un inel lat, fara pietricele. Minunat! Intr-un sfarsit am spus „da”, a venit si un tort de ciocolata si menta, si un buchet de flori… Evident ca totul fusese foarte bine planificat, un prieten din Sighisoara se ocupase de rezervarea mesei, de tort, de buchet de flori… Toata lumea stia, numai eu nu. Eu care ma mandream ca am o oarecare abilitate de a mirosi unele planuri. Dar ma bucur ca nu am banuit nimic, asta a facut surpriza sa fie atat de mare. Evident ca dupa ce au aparut pozele pe Facebook toata lumea a fost foarte incantata, ba chiar am avut cereri de imprumutare a tricourilor si pentru alte surprize.
Cand ati decis ca va veti casatori, care au fost primele ganduri legate de organizare? Cand ati declarat razboi „traditiei”?
De ceva timp suntem fotografi la evenimente, iar asta cred ca spune tot. Ne-am saturat si noi de vesnicul stress de organizare care il au miresele privind rochia, aranjamentele, neamurile, sosetele mirelui, jartiera, fructele de pe masa sau alte nimicuri. Insa cu toata aceasta bataie de cap, nu reuseam sa ne dam seama pentru ce s-au stresat atat si unde e unicitatea la ei la nunta. Mirii parca toți au acelasi costum iar miresele rochii foarte asemanatoare. Am inteles ca nu toți au foarte multi bani sa inveasteasca in niste aranjamente de calitate, insa asta nu este o scuza pentru lipsa unui gust estetic. De asemenea, nu am inteles niciodata de ce trebuie sa combinam traditiile vechi cu cele noi, fara nici o logica in afara de aceea ca „asa se face”. Ori faci o nunta 100% traditionala, ori iesi din tipare total. Orice alt compromis este un kitsch. Avand nunta noastra in 14 septembrie, din ianuarie am inceput sa ne inspiram urmarind unele site-uri specializate. Am hotarat sa confectionam singuri sticle infasurate cu sfoara, sa pictam viniluri, rame foto, asa ca am tot cumparat de-a lungul lunilor cate o vaza, un material mai interesant…
Intrebarea pe care probabil si-o vor pune multi: ce-au zis parintii? :)
Evident ca s-au bucurat ca ne-am gasit unul pe celalalt si ca ne-am decis sa „intram in randul lumii”. Nu stiau insa ca nu o sa o facem asa cum au facut-o si altii. Banuiau ca nu o sa fie ceva in totalitate normal. Mama Ginei a fost foarte socata cand a zis ca nu va purta strampi sub rochia de mireasa, ca „asa se face”. Au inceput sa isi dea cu parerea, sa ne indrume, insa nu au putut fi foarte concreti din cauza ca sunt plecati in strainatate. Le-am spus ca vrem ca acest eveniment sa fie facut de noi, pentru noi, asa cum ne place noua, iar daca noua ne place, atunci cu siguranta o sa le transmitem fericirea si invitatilor nostri. Dupa mai multe schimburi de idei si propuneri, s-au pliat foarte bine pe dorintele noastre si chiar au venit cu propuneri foarte interesante in ceea ce privesc decoratiunile. Au venit in tara cu trei saptamani inainte de nunta si tatal Ginei a facut, la cerere, un panou pentru intrarea in sala, au adus si sticlute pentru facut balonase pentru iesirea din biserica, inclusiv bretele pentru domnisorii de onoare!
De unde credeti ca vin toate „traditiile” de nunta – chestiile alea care „se fac” intr-un anume fel si in niciun caz in altul?
Nu vrem sa ne desconsideram traditiile sau folclorul, care la baza lor au fost ceva foarte frumos si autentic. Din pacate, de-a lungul timpului acestea au fost compromise, adica nimeni nu mai intelege de ce anume se face un lucru cum se face. De obicei parintii si neamurile mai in varsta umplu capul mirilor cu tot felul de superstitii ridicole, amenintandu-i ca daca nu fac asa si nu altfel nu o sa aiba noroc in viata, nu o sa ramana fericiti pana la adanci batraneti, etc… Iar mirii, ca sa nu supere neamurile care ulterior le vor scoate vorbe sau pentru a nu desconsidera parintii, accepta aceste traditii pe care nu le inteleg, daramite sa le mai si simta! De multe ori ei nu au intentii rele, nu se gandesc ca ar putea sa faca nunta exact asa cum vor ei doi, pentru ca vor sa multumeasca toți invitatii, stim cu totii ca la o nunta sunt toate categoriile de oameni. Sau, pur si simplu, altii le fac pentru ca nu au alte idei.
Ati ajuns sa faceti vreun compromis fata de planul initial? Daca da, care a fost cel mai mare?
Dupa cererea in casatorie, pe 20 aprilie 2012 a urmat cununia civila, care la fel am facut-o pe motoare, cu o rochita colorata, Gabi a avut pantaloni evazati si nelipsitii tenisi, dupa care a urmat un mare chef. Stiam ca o sa fie prea multe evenimente in ziua nuntii asa ca de un eveniment am scapat. Atunci nu stiam exact cand o sa fie nunta, nu voiam sa o facem in iulie sau august cand toate salile sunt rezervate si pe o caldura infernala. Asa ca, daca am facut cununia civila in apropierea zilei lui Gabi, am hotarat ca nunta sa fie in septembrie, in apropierea zilei mele de nastere. In data de 14 era post si restaurantul, care dupa parerea noastra e cel mai dragut pentru nunta noastra, era liber. Tocmai ne aflam in proces de schimbare a religiei de la ortodocsi la catolici, asa ca data s-a potrivit minunat. Nu am vrut sa facem clasicul alai cu nelipsitii ceterasi, nici cu vanzoleala mire-nasi-mireasa, nici cu limuzina, nici cu artificii la dansul mirilor, nici cu dans pe masa si in nici un caz momentul jenant al jartierei luate cu dintii de catre mire. Totul a decurs firesc, parintii, nasii si invitatii ne-au jucat jocul. Motociclistii s-au adunat la Gabi acasa, de acolo au venit pe motoare sa ma ia pe mine, apoi am mers catre biserica pentru o cununie religioasa foarte frumoasa, dupa care m-am suit si eu pe motor, cu rochie cu tot, am dat o tura de oras pentru a ajunge la restaurant.
Care a fost cel mai „traditional” moment din intreaga nunta?
La un moment dat, dupa felul principal, tatal Ginei s-a dus si i-a spus ca unii membri ai familiei doresc sa plece si nu au jucat o populara! Asa ca i-am dat unda verde dj-ului sa le satisfaca dorinta invitatilor, adica 3 melodii de muzica traditionala. Stiam ca nu o sa scapam de acest moment, dar pentru a multumi majoritatea gusturilor, a trebuit sa o facem si pe asta. Gabi tocmai fusese furat, spre fericirea lui, asa ca mi-am permis sa ii onorez pe parintii mei si sa ii las sa ma invete cum trebuie sa joc :)
Care e povestea vestmintelor: rochia de mireasa si „costumul” mirelui?
Initial am vrut o rochita scurta pana la genunchi, insa aceea nu a fost disponibila pe marimea mea, fiind unicat. Am tot cautat un atelier care sa imi faca aceasta rochita, insa imi spuneau ca nu se poate. Pana cand aceeasi prietena sturlubatica, Daniela, mi-a spus ca tocmai s-a deschis un atelier chiar la noi in oras, al unui domn belgian. Am mers pana acolo si am crezut ca am intrat in magazinul viselor mele! Rochite de tot felul unicat, aveau si cateva de mireasa, insa nici una exact pe gustul meu. Pe internet gasisem vreo doua modele interesante pe care am decis sa le combin. Stiam de la inceput ca nu vreau sa am cercuri la rochie pentru ca sunt foarte incomode si inestetice. Cum era sa ma urc eu pe motor? Trei feluri de dantela, de o culoare galbuie, maneci evazate si un accesoriu la brau pe care l-am cusut cu mana mea vreo saptamana, fiind din margele-nisip, care sunt incredibil de migaloase. Cei de la atelier au fost foarte incantati de idee si asa mi-au indeplinit visul. Gabi nu voia clasicul costum de mire, sclipicios, care sa se asorteze cu niste papuci negri de lac! Nu! A gasit un model de vesta cu nasturii in diagonala, am gasit impreuna o stofa maro inchis, tenis irosii. Domnul designer i-a dat minunata idee de a pune la gulerul camasii crem si la maneci dantela ramasa din rochita mea, sa aiba un look asa mai gipsy-rock. Nasturii vestei trebuiau sa se asorteze cu tenisii, asa ca am mers la o mercerie in Sibiu si am gasit nasturii de marimea potrivita, pe care i-am pictat cu rosu. Vestimentatia s-a potrivit foarte bine, pantalonii fiind evazati.
Ce parere a avut preotul? :)
Cu un an inainte de nunta am inceput trecerea de la religia ortodoxa la cea catolica si mergeam periodic la Domnul Babota Tibor pentru a ne initia in mentalitatea acestei religii. Este un om foarte deschis la minte si ne-a explicat pe larg absolut toate particularitatile unui adevarat catolic, punand accent pe dezvoltarea personala si pe urmarirea propriilor vise. El este un promotor al culturii si al bunului gust, organizand periodic evenimente culturale si chiar concerte rock cu orga. Cand i-am spus ca o sa facem nunta pe motoare, s-a aratat foarte incantat si a spus ca atunci o sa ne astepte in fata usii bisericii, sa ne vada.
Cine s-a ocupat de decor si de organizare?
Dupa ce am avut o idee in mare cu privire la decoratiuni, am stiut ca vrem sa ni le facem singuri sau cu ajutorul prietenilor. Am fost fotografi la nunta unei prietene, Alexandra, care ne-a spus atunci ca doreste sa isi porneasca o mica afacere cu decoratiuni, accesorii si bijuterii. Intre timp s-a apucat sa confectioneze tot felul de aranjamente cu flori din hartie si material, asa ca i-am propus sa colaboram. Am avut foarte mare incredere ca are imaginatie si ca o sa iasa niste decoratiuni nemaivazute! Noi am facut sticlele si vazele infasurate cu sfoara, am pictat rame, viniluri, iar ea a facut florile din materiale, hartie, am avut si unele aranjamente din flori naturale pe care tot ea le-a pus in practica. De la alta prietena am imprumutat cinci cadre metalice din fier forjat pe care le-am folosit la panoul din spatele mesei mirilor si pentru agatat pe sfoara pozele cu noi doi de la inceputuri. Tatal Ginei a cautat lemne si a facut panoul cu „happily ever after starts here” de la intrare. De pe internet am cumparat material tul pentru funditele din biserica, la un depozit de materiale am gasit unele tesaturi colorate pe care le-am incredintat altei prietene, tot Alexandra, sa coasa la masina numerele pentru masa. A fost o nebunie organizatorica, dar nu ne-am simtit stresati pentru ca am avut toți prietenii din jurul nostru care ne-au ajutat enorm! In seara in care am mers la restaurant sa punem totul la punct, atat de bine au decurs lucrurile de parca am fi fost o armata de oameni care fac asta de 10 ani! Am fost foarte multi care ne-am ocupat de aranjatul salii. Trei fete puneau husele pe scaune, Alexandra facea aranjamentele din flori naturale, trei baieti se ocupau de infasurarea panoului din spatele mesei mirilor cu panza de iuta, doi baieti de agatarea vinilurilor si ramelor de grinzi, Gabi si tatal Ginei mergeau si aduceau cele necesare pentru a doua zi…
(va urma)
Fiti pe faza saptamana viitoare pentru cea de-a doua parte a acestui articol – continuarea povestii miresei despre propria nunta, dar si cateva cuvinte despre experienta lor de la Afina si Zoli Jambor, autorii imaginilor.
P.S. Suntem mari amatori de nunti altfel. Daca aveti stiinta de vreuna, dati-ne de veste pe adresa recomandari@wedmag.ro si de se aliniaza astrele corespunzator, o publicam!
***
Citeste numarul 3 al revistei WEDMAG – revista online dedicata nuntilor cu stil
***