In ultimii ani, in Romania, se prefera contractarea serviciilor profesioniste de bartending pentru a avea diversitate si spectacol vizual la capitolul bauturi de servit la evenimente. Asa ca barul mobil a devenit un trend, un must-have la o nunta, la un botez sau orice alt tip de eveniment. Ce inseamna un bar de cocktail-uri si ce trebuie sa avem in vedere cand ne hotaram sa apelam la cineva pentru serviciul respectiv? In articolul de astazi va raspunde la aceasta intrebare reprezentantul PartyCocktails, Sorin Vlad:

Exista pe piata diferite tipuri de baruri, dar ultimul trend este barul de gheata sau cel personalizat. Parerea mea, ca si barman, este ca cel de gheata e mult mai atragator, desi este mai putin practic (in special daca este vorba de o nunta de vara) si mai costisitor. Pentru ca evenimentul pe care doriti sa il organizati sa fie unul de success, ce sa se lase cu amintiri extraordinare, aveti nevoie de cel putin un barman profesionist. In functie de numarul invitatilor de la eveniment, se va decide numarul de barmani si de baruri necesare.

Serviciul de cocktail bar pentru evenimente este un serviciu profesionist din domeniul organizarii de evenimente care diminueaza si controleaza eficient costurile. Astfel, invitatii pot sa aleaga ce vor sa consume in functie de preferintele acestora, iar barul, implicit, va oferi o atmosfera mult mai placuta si animata. Show-ul sau partea de spectacol poate fi asigurata de catre barmani, tinand cont de preferintele mirilor si de acordul restaurantului de nunta pentru anumite momente sau puteti chiar voi, dragi miri sa fiti implicati intr-un astfel de spectacol. Cum? Uite un exemplu foarte simplu de pus in practica: unul dintre voi (de preferabil mireasa, pentru ca hai sa fim seriosi, cate mirese barman ati vazut pana acum?!) poate realiza un cocktail pentru celalalt de fata cu invitatii si in atentia fotografilor si a videografilor. Daca nu stiti cum se face un cocktail, barmanii angajati pentru nunta voastra va vor primi cu placere inainte de nunta la cateva lectii de bartending :) si desigur ca vor sta langa voi in timpul reprezentatiei live ca nu cumva sa “scapati” prea mult alcool in bautura preparata pentru jumatatea voastra :)

image-cocktails Cele mai importante lucruri la care trebuie sa va ganditi in momentul in care doriti sa creati un cocktail sunt:

Ingredientele – calitatea alcoolului sau ale celorlalte ingrediente este extrem de importanta pentru prepararea unui cocktail, gustul si aroma produsului final fiind direct proportionale cu calitatea produselor premium. Acelasi lucru se verifica si in cazul celorlalte tipuri de ingrediente folosite (fructe, legume, vegetale cu frunza, mirodenii etc).

Cantitatea folosita in vederea prepararii unui cocktail echilibrat – mai exact, daca este prea mult alcool, atunci nu se vor simti celelate ingrediente care ii dau savoarea.

Anotimpul este, de asemenea, un aspect foarte important – daca vara e recomandat sa se creeze cocktailuri revigorante, cu fructe si pline de culoare, iarna, in schimb, sunt recomandate cocktailurile calde cu cafea, vin sau ceai si cocktail-urile cu volum mai mare de bauturi spirtoase. Aromele de nuci, alune, mirodenii sunt extrem de potrivite in anotimpul rece.

image-cocktails-partycocktails Cunostintele pe care le avem vizavi de compatibilitatea ingredientelor in amestec -incercati sa amestecati bauturi si ingrediente care au origine apropiata, dar, si mai important, care sa nu se anuleze ca gust si aroma unele pe celelalte. Aici trebuie retinut ca nu e indicat sa se amestece mai mult de 4-5 ingrediente in cazul prepararii unui cocktail. Ca sugestie, propun sa folositi lime-ul cu romul si tequila, iar lamaia cu vodka si ginul. De cele mai multe ori un cocktail are o structura foarte simpla de preparare:
– Baza alcoolica – recomandat una, niciodata mai mult de doua.
– Modificator de gust, aroma si culoare – lichior, bitter, fructe, piureuri din fructe, siropuri cu diferite arome.
– Filler – orice tip de juice sau soft drink, ingredientul ce umple paharul, in cazul cocktailurilor care necesita acest tip de ingredient.
– Elementul de echilibru – exprimarea se refera la echilibrul intre acrisor si dulce, dat de sucurile proaspete de citrice, si zaharul sub forma lichida in cazul siropurilor si al piureurilor, sau chiar solida.

In continuare, Party Cocktails va prezinta un cocktail pe care il puteti prepara si savura acasa. Se numeste Raspberry Smash Cocktail, este un cocktail simplu de realizat si tare delicios :)

image-cocktail-reteta Ingrediente:
– 6 buc zmeura
– 3-4 frunze faramitate (menta, busuioc, lamaita sau salvie)
– 2 lingurite de zahar granulat
– 1/2 lime stoarsa
– apa minerala
– vodka optional
Mod de preparare:
Se pun zmeura si frunzele intr-un pahar dupa care, cu un mojar, se amesteca usor. Ulterior se adauga zaharul, se umple paharul cu gheata, se adauga zeama de lime si apa minerala dupa care se amesteca usor.

Sa aveti pofta buna!

Credit foto: Paul Doboaca, Portret de familie