Despre sala de nuntă Casa Boema

Casa Boema e un reper pentru o nuntă în Cluj-Napoca dacă ești ești adepta stilului vintage-chic!

O mansardă spațioasă cu structură vizibilă de lemn, abajururi textile și o atmosferă caldă, relaxantă, intimă.

Scaunele Chiavari fac parte din dotarea standard a sălii, așa încât nu mai e nevoie de niciun decor de scaun suplimentar (decât dacă dorești acest lucru) și există și papetărie adaptată spațiului, personalizabilă, care e pusă la dispoziția mirilor (numere de masă, meniuri).

Sala de nuntă de la Casa Boema e dotată cu canapele pentru zona de relaxare și are un bar fix, mai mult decât generos, așa încât nu mai intervine nevoia unui bar mobil. Necesitatea unui decor suplimentar față de ceea ce există deja în acest local de nuntă e minimă – aranjamentele florale pe mesele invitaților și pe masa mirilor e suficientă, dar există posibilitatea de a adaugă elemente de decor în funcție de preferințele mirilor.

Fiind situată chiar în centrul orașului, e respectată tradiția nunților de zi specifică orașului Cluj-Napoca (și a altor câtorva orașe din țară)

Dacă ai nevoie de mai multe detalii legate de organizarea unei nunți la Casa Boema, ne poți scrie pe adresa laura@casaboema.com.

Contact Casa Boema