Despre FOTOVIVA
Fotoviva s-a născut din pasiunea comună a doi fotografi de nuntă din Câmpina, Iulian și Monica Arion, pentru amintirile importante din viață.
Aici, la FOTOVIVA, credem în menire și destin, în suflete pereche și dragoste adevărată. Credem în puterea fotografiei, dar mai ales în magia ei. Și știm să prețuim amintirile surprinse în fotografii de nuntă, fiindcă știm că sunt de neprețuit. Un astfel de eveniment presupune o grămadă de investiții, și nu neapărat de ordin financiar, cât emoțional. Iar noi suntem conștienți de întreaga responsabilitate ce ne revine față de mirii care ne aleg.
Stilul nostru poate fi apreciat ca fotojurnalistic (pentru că nu încercam să controlăm atmosfera evenimentului, însă vom avea grijă să vă surprindem în cea mai favorabilă lumină, din cele mai bune unghiuri), la fel de bine cum poate fi numit și portretistic, fashion sau glamour, căci veți avea parte sedințe foto elaborate, pentru că știm că-ți dorești să arăți perfect în ziua nunții.
În realizarea acestui demers, oferim fiecărui cuplu o ședință foto înainte de nuntă, pentru a se simți confortabil mai apoi în prezența aparatelor foto.
Fiindcă îți dorești să strălucești!
Contact FOTOVIVA
Visit Project
Client: Fotoviva
Location: Câmpina