Despre Ceremonii umaniste

Ceremoniile umaniste sunt evenimente personalizate, unice pentru fiecare cuplu în parte, în care sărbătorim dragostea, ne exprimăm recunoștința față de familie și prieteni, dar nu în ultimul rând, creăm un moment de neuitat. 

Ceremonii Umaniste este primul serviciu de acest gen din România, iar echipa noastră vă oferă ocazia de a sărbători momente importante într-o manieră personală, inedită și originală.

Organizăm ceremonii de căsătorie, de numire sau de înnoire a jurămintelor oriunde în țară, atât în limba română cât și în engleză.


O zi de primăvară frumoasă, un decor verde crud, povestea noastră spusă cald de Daniel, mulţi oameni dragi. Ceremonia ne-a umplut sufletele de bucurie într-un mod nesperat acum câteva luni. Mulţumim echipei care a lansat acest serviciu în România, oferindu-ne şansa de a ne exprima sentimentele într-un mod original, plăcut, în prezenţa familiei şi prietenilor. Am vrut altceva pentru noi şi am obţinut. Am pornit la drum cu încredere pentru că echipa de la Ceremonii Umaniste ne-a făcut o impresie foarte bună încă de la prima întalnire. Nu am fost dezămăgiţi niciun moment şi apreciem profesionalismul cu care au abordat toate etapele evenimentului. Vă dorim mult succes şi suntem convinşi că din ce în ce mai multe cupluri vor alege să îşi oficializeze relaţia în acest mod!

Mădălina & Dan

Mulțumim mult pentru tot efortul și profesionalismul de care ai dat dovadă la nunta noastră. Atât noi cat și invitații am fost impresionați de ceremonia minuntă pe care ai pregătit-o. A doua zi după nuntă am mai făcut o petrecere în care am avut timp să împărtășim impresii, iar toate legate de ceremonie au fost excelente. Sincer, nu mai așteptam ca majoritatea invitatilor să fie atât de deschiși și receptivi, având în vedere că acesta a fost primul eveniment de acest gen pentru ei. Și uite că s-a întâmplat, a trecut și acum știm că am luat decizia cea mai bună să avem o ceremonie umanistă, și că orice altă variantă nu ar fi fost atât de bună. Vă multumim mult și vă pupăm!  Și vă avem pe listă pentru numirea primului copil :)

Iulia & Sunny

Mi-a plăcut foarte mult colaborarea cu Ancuța și faptul că a fost flexibilă să vină la noi acasă pentru discuții, având în vedere că nouă ne era destul de greu să ne deplasăm cu Olivia. Textul ceremoniei a fost foarte frumos, și am facut ffff puține ajustări. Ne-a surprins într-un mod foarte plăcut și cu un cadou pentru micuta Olivia, lucru care nici măcar nu ne trecuse prin cap :) .

Mădălina & Mihai 

Am visat la o ceremonie umanistă încă de când am început să ne plănuim nunta. Dar nu prea speram să găsim așa ceva în România. Când wedding planner-ul nostru ne-a spus despre Ceremonii Umaniste am fost încântați! A fost o surpriză greu de imaginat! Ceremonia a fost frumoasă, foarte emoționantă și am primit nenumărate complimente de la invitații noștri. Am recomandat Ceremonii Umaniste tuturor cunoscuților!

Andreea & Theus

Contact Cereminii umaniste

Visit Project
Client: Ceremonii Umaniste
Location: Bucuresti