DESPRE JULIUS PAUL

De mic copil am fost fascinat de linii, perspective și culori, iar crescând am încercat să găsesc domeniul de activitate în care să pot lucra cu lucrurile care mă pasionează.

Astfel am descoperit fotografia, fiind inspirat de pasiunea tatălui meu pentru tehnologie și aparate foto. Iată că acum am aproape 10 ani de experiență în fotografia de eveniment și sunt doctorand în arte vizuale la UAD Cluj-Napoca.

Pentru mine nunțile și evenimentele în general sunt izvoare nesecate de bună dispoziție, locul unde mă umplu de energie și cunosc oameni frumoși. Îmi place să fiu alături de tineri care se iubesc și să imortalizez momentele importante din viața lor. Chiar dacă îmi place foarte mult să vorbesc și să povestesc, mă bucur că o pot face la fel de bine și prin fotografii. La final, când pot vedea rezultatul muncii mele și satisfacția clienților mei, simt că tot ceea ce fac are o importanță deosebită.

Practic, prin munca mea păstrez amintirile oamenilor, iar în timp, acestea devin neprețuite. Mă străduiesc zi de zi să-mi îmbunătățesc stilul și calitatea serviciilor și sunt mândru că am în spate o echipă unită care mă ajută să ofer tuturor clienților o experiență completă.

Camelia este fotograful meu secundar și co-editorul fotografiilor realizate de noi. Cu implicarea ei reușim să aducem o notă feminină fotografiilor noastre și să predăm imaginile prelucrate într-un timp extrem de scurt (aprox. 7 zile).

Cris este graphic designer-ul din echipă care se ocupă de imaginea noastră începând de la logo și site până la design-ul final al albumelor foto. Împreună ducem mai departe povestea Julius Paul și suntem mândri în fiecare zi de munca pe care o facem!

Contact Julius Paul

Visit Project
Client: Julius Paul
Location: Cluj Napoca